Subscribe
Meciuri live                       Livescore

Tipul somatic este un criteriu in clasificarea corpurilor omenesti, in acest caz in functie de cateva caracteristici evidente: grosimea oaselor, masa musculara, strat adipos. Clasificarea dupa tipul somatic nu este singura si nici nu poate incadra perfect pe oricine, de aceea, ea trebuie folosita mai mult orientativ, prin evitarea incercarii de a incadra pe cineva fortat intr-un anumit tip somatic(majoritatea suntem o combinatie a celor 3 tipuri.).
 Totodata, tipul somatic trebuie sa reflecte anumite caracteristici constante si evidente.
 Ectomorful: oase subtiri, de obicei inalt, talie si umeri inguste, masa musculara si grasime putina. Creste greu in masa musculara si forta. Pierde rapid in greutate, in general din masa musculara. 
 Mezomorful: oase relativ groase, talie ingusta, umeri lati, inaltime medie, masa musculara mare, grasime putina. Creste rapid in masa musculara si forta. Arde usor grasimea, mentinand un strat redus chiar daca alimentatia nu este ideala.
 Endomorful: oase foarte groase, in special in partea de jos a corpului, talie lata, masa musculara mare, grasime multa. Creste rapid in greutate, in special prin acumulare de grasime. 
 Tipul somatic se defineste in primul rand prin evolutia in timp, la anumite tipuri de dieta si antrenament. Somatic se refera la functionarea corpului. Adica unul care mananca mult si nu pune nimic poate fi definit ca ectomorf, avand cel mai probabil si o masa musculara redusa, oase subtiri, grasime putina..
Unul care e slab si creste rapid in masa musculara nu este ectomorf, ci un mezomorf care si-a incheiat cresterea in inaltime si incepe sa se antreneze si sa manance. Un mezomorf care s-a ingrasat datorita exeselor alimentare, nu este un endomorf. 
Incadrarea intr-unul din cele 3 tipuri somatice nu este o condamnare, ci un element de referinta in stabilirea obiectivelor si a planului de antrenament si alimentatie/suplimentatie. 
Exista cazuri in care persoane cu o vointa deosebita au reusit sa-si modifice atat de mult corpul, incat pare ca si-au schimbat tipul somatic, adica au devenit din slabi grasi, sau din grasi slabi, de exemplu.